Adrian Mihai

O scurtă prezentare despre tine, după care spune-ne ce mașină/mașini conduci.

Salutare! Mă numesc Adrian, am 36 ani, am un atelier auto specializat pe modificări din și cu metal (metal fabrication). Dețin un BMW E21 din ’83 înregistrat ca vehicul de competiții sportive cu ceva modificări pe partea de motorizare, suspensie, frâne, evacuare, interior si roți.

E prima mașină pe care o modifici sau au mai fost și altele inainte?

Lucrând de ceva ani în domeniu nu este nici pe departe prima mașină pe care o modific și nu este nici prima mașina personală, îmi plac in general mașinile vechi și conceptul de restomod (o mașină care arată ca una veche dar se conduce ca una nouă). Majoritatea mă știu de pe vremea când aveam Opel Ascona, o mașină din ’76 cu multe modificări și un motor destul de puternic. Dar desigur că au mai fost mașini și înaintea Asconei.

E ceva ce ți-ai fi dorit să-i faci în plus și nu ai reușit?

Întotdeauna sunt lucruri de făcut la o “mașină proiect”, toată lumea știe asta. Bineînțeles că mai am de lucrat la ea și cred că asta este unul dintre lucrurile care îmi plac la fel de mult ca feelingul pe care îl am atunci când o conduc. Urmează ceva modificări la aspectul exterior și în viitorul ceva mai îndepărtat upgrade-uri la motor.

De ce crezi că faci parte din Brutal STACS?

Cred că fac parte din BrutalStacs pentru că am avut norocul să cunosc niște oameni deosebiți încă de la înființarea clubului și cred că am rămas aici tot mulțumită acestor oameni și a faptului că sunt serios și îmi place să îmi respect cuvântul. Pasiunea pentru mașini ne aduce împreună dar “bărbăția” ne ține uniți.